Nora Iuga (România)

Nora Iuga (România)

NORA IUGA, pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino (4 ianuarie 1931, Bucureşti), este poetă, prozatoare şi traducătoare. Debutul editorial, în 1968, cu Vina nu e a mea. Al doilea volum, Captivitatea cercului (1970), este scos din circulaţie la doar câteva săptămâni de la apariţie ca urmare a unei decizii venite de la Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Va avea interdicţie de publicare timp de opt ani, până în 1978. A fost de patru ori distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În 1980, pentru volumul Opinii despre durere; în 1994, pentru romanul Săpunul lui Leopold Bloom; în 1998, pentru traducerea romanului lui Günter Grass, Toba de tinichea; şi în 2000, pentru Sexagenara şi tânărul.

A primit, între altele, Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, în 2007, pentru contribuţia la promovarea literaturii germane. În intervalul mai 2009 – mai 2010, a beneficiat de o bursă DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst) – cea mai importantă bursă acordată de statul german unui scriitor străin. Mai multe dintre cărţile autoarei au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Spania, Bulgaria şi Slovenia. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră PEN-Club. Cele mai recente cărți de poezie publicate: Câinele ud e o salcie, Editura Cartea Românească, 2013; Ascultă cum plâng parantezele, Editura Polirom, 2016; Alături cu drumul, Editura Casa de pariuri literare, 2018; Cântece, Editura Casa de pariuri literare, 2020; Vina nu e a mea, Editura Casa de pariuri literare, 2020, Scrisori neexpediate, Editura Casa de pariuri literare, 2020; Cele mai recente cărți de proză: Ca motorul unui Ford din 1931. Casa de pariuri literare, 2016, Lebăda cu două intrări, Polirom, 2017; Sexagenara și tânărul, Polirom, 2017. Cel mai recent roman: Hipodrom, Editura Polirom, 2020.

A primit Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor (17 ianuarie 2017), „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”.

Credit foto: Dan Vatamaniuc

Festivalul International de Poezie