Ioan Matiuț (România)

Ioan Matiuț (România)

IOAN MATIUȚ (născut la 18 decembrie 1956, la Chişineu Criş, Arad) este scriitor, jurnalist şi editor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N. Club România. Este licenţiat al Universităţii „Aurel Vlaicu”, Facultatea de Jurnalism. Este redactor-şef la Monitorul Cultural şi conduce Editura Mirador, unde publică volume ale unor scriitori valoroşi. Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, germană, sârbă, slovenă, arabă, italiană, spaniolă, suedeză, poloneză, chineză şi maghiară. Ca poet, primeşte premii din partea Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţiei Presei Literare şi a Editurilor din Romania (A.P.L.E.R.), Primăriei Arad, Premiul EUROPOEZIA ( Brăila, 2020), Premiul Principesei Margareta a României,  precum şi a revistelor Convorbiri Literare şi Semne. A participat la mai multe festivaluri de literatură și proiecte literare în țară și străinătate. A inițiat și coordonat proiecte literare locale, județene și naționale.

A publicat: stâlpi de sare, editura Mirador (1996); umbre, editura Mirador  (1999); priviri, editura Mirador (2003); déjà vu, colecţia „Poeţii urbei” editura Dacia (2005); déjà vu, ediţie în limba maghiară, editura AB Art, Bratislava (2010); între ceruri, editura Brumar (2009); respiră să nu uiţi, editura Tipo Moldova (2011); fuga din urmă, editura Tracus Arte (2013); după perete, editura Mirador (2015); toate acestea, ediţie în limba chineză, editura Casa Româno – Chineză, (2016); contraatacul de panică, editura Tracus Arte, 2020; Vederi din Mirador, Editura Mirador, 2023; ar putea fi / it might be, editura Mirador, 2024.

A publicat poeme în mai multe antologii.

Festivalul International de Poezie