Matei Vişniec

Matei Vişniec

Matei Vişniec (n. 1956, România/Franța), poet, dramaturg, romancier, jurnalist, s-a născut pe 29 ianuarie la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în revista „Luceafărul” în 1972. Mai târziu, stabilit la Bucureşti unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de Luni. A debutat în volum în 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulată La noapte va ninge.
Matei Vişniec este autorul a cinci volume de poezie, şase romane şi peste 50 de piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa, unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului, în 1989, activitatea sa s-a derulat între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est. Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiş în tot atâtea ţări.
Numeroase premii i-au răsplătit activitatea, începând cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. A mai obţinut Premiul Academiei Române şi Premiul UNITER  pentru întreaga activitate. În Franţa i s-a decernat Premiul presei la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), precum şi Premiul de literatură europeană „Jean Monnet”.
În anii ‘80, la Bucureşti, într-un moment de mare efervescenţă poetică, Matei Vişniec şi-a forjat un stil imediat recognoscibil. Deseori poemele sale sunt nişte fabule filozofice. Nu întâmplător, drumul de la poezie la teatru a fost firesc, întrucât multe dintre poemele sale conţin în embrion un conflict şi o interogaţie, o provocare şi o dilemă

Romania/Franța