
BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU
BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom” din cadrul Editurii Polirom. În prezent este director editorial al Editurii Pandora M din cadrul Grupului Editorial Trei și coordonatorul colecției „Anansi. World Fiction”. În 2010, a publicat, împreună cu Vasile Ernu, volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Ed. Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Ed. Cartea Românească), nominalizat la Premiile revistei Observator cultural și la Premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam (Ed. Art), iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Ed. Cartea Românească), carte nominalizată la Premiile Radio România Cultural. În 2017 a publicat romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (Ed. Polirom), recompensat cu Premiul pentru proză al Clubului de literatură Nepotu’ lui Thoreau, Premiul pentru proză Radio România Cultural, Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambery, Franţa (2018) și nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (2018). În 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută (Ed. Polirom), în 2021 volumul de poeme Adorabilii etrusci (Ed. Charmides), iar în primăvara lui 2022, romanul Abraxas (Ed. Polirom). Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Opera lui Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth și Louise Glück.