
ADRIAN LESENCIUC
Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist şi critic literar român. S-a născut în Câmpulung Moldovenesc, la 21 august 1975. Profesor universitar abilitat. Debut absolut în revista Astra (1997). Debut editorial cu volumul de versuri Antifilosofia, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1998. Colaborator la publicaţiile Libris, Tribuna, Contemporanul. Ideea europeană, România literară, Ateneu. Redactor-şef al revistei literare Libris. Prezent în publicații, antologii şi volume colective publicate în ţară şi străinătate (cu texte traduse în peste zece limbi). A tradus din Ana Maria Uribe (Argentina) poezie vizuală. Este membru al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Preşedinte al filialei din 2013. Autor a nouă volume de versuri, șase eseuri/ studii de critică și istorie literară și cinci romane. A primit Marele Premiu la Concursul Naţional de Poezie „Octavian Goga”, Cluj-Napoca (2017); Premiul „Cartea Anului ” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia (2018), pentru romanul Cimitirul eroilor. Romanul Limbile vântului a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018.
ROMÂNIA