UN CRISTIAN

UN CRISTIAN

Personal literar auxiliar, creatorul unui sistem editorial underground (1997-2008), redactor la Observator cultural (din 2008), fondator, editor și administrator Casa de pariuri literare (cdpl.ro, din 2010), producător independent de documentare cu și despre scriitori.

A obținut bursa literară Cărturești 2022 (ediția a II-a) pentru roman, bursa Energie! Burse de creație artistice (Centru de proiecte Timișoara, 2023), bursa pentru literatură pentru copii Șotron (Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, 2023).

A debutat cu romanul Morții Mă-tii (Casa de pariuri literare, 2012).

Ca producător are peste 20 de filme documentare. Aici Nora Iuga (regia Vlad Rotaru, 2014) a obținut Premiul pentru Imagine la Festivalul de Film Documentar Docuart, iar 10xObservator cultural (regia Marian Baciu, 2013), CDPL STORY (regia Vlad Rotaru, 2014) și Keful celor de la Tiuk! (regia Vlad Rotaru, 2015) au fost selecționate la festivaluri importante de film documentar: ASTRA, Docuart și Cronograf. Alte câteva documentare produse: Tataligă (regia Paul Burcia, 2020), Despre debut. Istorii personale (r. Vlad Rotaru, 2021), Pașii taților noștri (r. Șerban Pîrvu, 2022), Bătrânețea ucenicului alchimist (r. Vlad Rotaru, 2022), PEN România la Centenar (r. Șerban Pîrvu, 2022).

În seria pentru copii Râde-n somn și Ochi-n ochi i-au apărut următoarele titluri: Visul lui Râde-n somn, Fântânile lui Râde-n somn (ilustrații de Oana Achiței), Nu și Nu. Râde-n somn e supăratRâde-n somn și Ochi-n ochi, Râde-n somn la mare (ilustrații de Miruna Popescu), Râde-n somn, Ingrid și Nora, Te mănânc!, Râde-n somn și mamaia, Râde-n somn la salină (ilustrații de Raluca Turliu Cobilanschi).

ROMÂNIA